Viziunea noastră se înscrie într-un concept de turism mai amplu, numit „slow living” și este mai degrabă o atitudine vis-à-vis de natură, durabilitate și bunăstare.
Proiectul celor trei pensiuni are la bază noțiunea unui cămin pentru „o viață bună”, un loc care îmbrățișează bucuria de a trăi în armonie cu natura.
Suntem norocoși că ne-am născut în acest ținut magic, plin de legende, unde natura se dezvăluie în priveliști care îți taie respirația.
Fiecare pensiune a început ca un puzzle complex în mintea noastră. Am lucrat împreună și am cercetat cu atenție, ore întregi toate detaliile. Am vrut să alegem varianta cea mai bună pentru orice am făcut, de la fiecare material folosit, până la fiecare nuanță de țesătură. Asta pentru că iubim ceea ce facem.
Ne-am gândit la toate, inclusiv la momentele când musafirii aleg să nu exploreze împrejurimile și vrem să se simtă permanent răsfățați și în confort. De aceea spațiile noastre sunt ample și aerisite, iar facilitățile au fost alese în așa fel, încât să se armonizeze cu natura și să facă din experiența fiecărui oaspete momente de neuitat.
Întotdeauna la noi, în oricare dintre pensiuni, sunt o mulțime de prieteni și de turiști, dar, în mod miraculos, niciodată nu ai impresia că ar fi aglomerat, te poți bucura de intimitate și la interior, și în zonele de relaxare. Și te simți foarte repede “acasă”.
La noi oaspeții fac parte din familie și ne bucurăm să avem casa plină.
Secretul colectivului nostru este că ne avem toți aproape, ca niște rude și cinstim prin muncă darul de a trăi aici.
Povestea noastră începe dincolo de peisajele uimitoare care bucură privirea în orice anotimp, dincolo de lumina răsăritului care se reflectă unic pe aceste meleaguri spectaculoase, dincolo de spaţiul cultural bogat…
Dincolo de frumos… se naște strălucirea ospitalității. Acolo de unde întâlnești zâmbetul oamenilor harnici al căror farmec şi resurse sunt inepuizabile.